vineri, 31 octombrie 2008

intre vorbe si fapte

mereu am fost o persoana pragmatica, pentru mine unu plus unu a facut mereu doi. si copiii alintati au fost mereu copii alintati. fara alte mentiuni sau scuze. iar copiii alintati pot fi foarte nesuferiti si asta numai din vina parintilor: ei i-au invatat asa. cam cu gandurile astea plecam eu in sarcina. si imi spuneam ca eu am sa fiu un parinte care nu are sa cedeze farmecului tau, ca nu o sa iti gasesc mereu scuze, ca nu o sa... si nu o sa...
iata cam ce gandeam eu pe atunci (recunosc, ajutata de "gura lumii", de "parintii intelepti" din jur care ma sfatuiau care mai de care):

* nu o sa te iau in brate cand plangi;
* o sa dormi numai si numai in patutul tau;
* o sa stai pe olita de la 8-9 luni;
* nu o sa primesti un lucru numai ca asa vrei tu;
* nu o sa te joci niciodata cu telefonul mamei/ al tatalui, cu castroanele din bucatarie si in general cu nici un obiect al oamenilor mari;
* nu o sa alerg cu castronelul de mancare dupa tine prin casa: vrei sa mananci bine, nu vrei sa mananci- la masa urmatoare!;
... si ai aparut in viata noastra tu: micuta- micuta, cu o fata de ingeras, cu ochii mari si parul zburlit. si ai inceput sa plangi. la primul scancet am sarit ca arsi eu, tati, tusi si, evident, jesse. te-am luat in brate si ai tacut imediat. ai adormit linistita, in brate la mami. si de atunci multe ore ti-ai petrecut, in primele saptamani- luni de viata, la mami in brate sau la tati pe burta si invers. ai crescut si ai inceput sa nu mai vrei la noi in brate. in schimb te trezeai dimineata devreme si scanceai in patutul tau- evident ca ai poposit in patul nostru, intre mami si tati. am inceput diversificarea si te-ai dovedit a fi tare sclifosita la mancare. cum sa nu papi legume? si uite-asa mesele au inceput sa dureze vreo ora. rand pe rand am renuntat la toate parerile mele de dinainte de tine. si parca au si copiii alintati farmecul lor. stii cat de haioasa esti cand furi telefonul lui mami, il pui incet la ureche si incepi sa strigi "tata"? sau cand te fugaresc prin casa sa iti iau vreun pix sau vreo factura pe care, evident, le-ai furat? iar faptul ca arunci cu lucruri cand nu-ti convine ceva, nu, nu e alint, e doar personalitatea ta puternica :). ai un an si patru luni si bati din picior cand nu iti convine ceva. dar esti sanatoasa si zglobie si zambitoare si vesnic vesela si numai asta conteaza.

marți, 28 octombrie 2008

nunu- doi- tei

de o vreme incoace tati al tau are o obsesie: trebuie sa inveti sa numeri :). ba nu, doua: sa spui si cati ani ai. degeaba i-am explicat ca esti mult prea micuta sa faci asta, degeaba i-ai intors tu spatele incepand sa razi sau sa il pocnesti cu vreo jucarie. el stie una si buna: "unu- doi- trei. maria, cati ani ai? unu!" a repetat frazele astea de zeci, poate sute de ori. eu m-am enervat, tu l-ai ignorat. dar el a mers mai departe... unu... doi... trei... a recurs la toate metodele posibile: ti-a aratat cu degetele unu-doi-trei, a exemplificat cu cuburile chicco sau cu megablocks-urile, s-a jucat cu "sortatorul de biscuiti". dupa o saptamana au inceput sa se vada rezultatele: repeti dupa noi "nunu, doi, tei". daca te intrebam cati ani ai, ridici smechereste un degetel. noi spunem "unu", tu spui "doi" si ne arati degetele aratatoare de la fiecare manuta. daca noi spunem "doi" tu spui "tei". rar, foarte rar, raspunzi corect la intrebare. "cati ani ai, mariuca" - "nunu" si ridici degetelul. victorie!