acum 4 ani fara 2 luni, pe 2 noiembrie 2009, am pasit impreuna, pentru prima data, pe poarta gradinitei. eu tematoare, tu curioasa. eu aproape plangand, tu razand cu gura pana la urechi. erai atat de micuta si firava si ma tineai atat de strans de mana, ca in momentul in care am plecat si te-am lasat acolo am avut sentimentul ca te parasesc. sentiment care m-a stapanit o vreme, mai exact pana ai inceput sa te smiorcai, prin concedii sau in vacatele de sarbatori, ca tu vrei la gradi.
cei patru ani au trecut in zbor, tu ai crescut frumos si te-ai transformat din fetita firava intr-o mica domnisoara independenta si sigura pe ea. am trait impreuna- la gramada, noi cu tine cu miss-ele cu colegii- de la renuntarea la scutece si suzeta la primele cifre si litere, prima tabara, primul dintisor cazut... asa cum era si firesc, ai evoluat enorm atat pe plan intelectual, cat si emotional. ai crescut, mariuca, iar eu ma uit la tine si ma intreb cand a trecut atata vreme si cand ai invatat sa traiesti, chiar daca numai pentru cateva zile, fara noi. as vrea sa opresc timpul in loc, sa fii mereu mititica mea. dar nu pot asta si chiar de as putea, nu as face-o. stiu ca nu e decat un sentiment egoist, tu ai inainte o viata plina de experiente care-mai-de-care pe care trebuie sa le traiesti. si chiar de nu vei mai fii mititica, vei ramane oricum a mea, pentru totdeauna. voi fi mereu un pas in spatele tau, sa te sustin la nevoie, de mi-o vei cere.
astazi, peste doar o ora, vom pasi iar impreuna, pe poarta gradinitei, numai ca in sens invers celui de acum 4 ani... ne asteapta 2 saptamani pe care le vom petrece impreuna, dupa care vei incepe un alt drum: scoala.
