cadou de la Mos Craciun

a venit mosul! pentru prima data, dupa foarte multi ani, la noi acasa a venit Mos Craciun. recunosc ca mi-a fost putin teama. ma gandeam sa nu te sperii de barba mare si alba, de gluga trasa peste ochi ca sa acopere tineretea mosului, de burta mare, de sac sau de orice altceva. dar totusi mi-am luat inima in dinti si l-am chemat la noi pe Mos Craciun. primul a sosit bradutul, pe 24 decembrie, la ora pranzului, in timp ce tu dormeai. un bradutz stufos, impodobit cu beteala rosie si globuri multe, galbene. cand te-ai trezit te-ai uitat uimita la el si ai inceput sa zambesti. "tze e?" "bradutul, mami, Mos Craciun ne-a adus un bradutz". "maaaaaaa'e, oooshu". da, e mare si are varful rosu. ai fost foarte incantata, te-ai invartit multe minute in jurul lui, analizandu-l pe toate partile. mai exclamai din cand in cand, uimita "badu, badu". ti-am explicat iar, pentru a nu-stiu-cata oara, ca urmeaza sa vina la noi mosul care iti va aduce cadouri frumoase.
"ce iti doresti mami sa-ti aduca mosul?"
"aaaaa!"
"ai fost cuminte?"
"nu! nu, nu!"
s-a inserat si a sosit si rares, un baietel cuminte care il astepta si el pe Mos Craciun. el are trei anisori si stie ce inseamna Mosul, stie sa spuna ca a fost foarte cuminte. de fapt, el il mai intalnise pe Mos si la cresa si la tati al lui la serviciu. dar tot il astepta cu nerabdare. si a sosit si Mosul... ca niste gazde bune, ne-am dus sa-l intampinam. cand l-ai vazut ai inceput sa bombani ceva pe limba ta si sa dai din manuta, ca atunci cand iti place/ vrei ceva. buuun, deci nu te sperii. nu stiu exact ce ai simtit tu, dar eu am fost foarte emotionata. Mosul a intrat in casa, s-a asezat langa bradutz si tu te-ai postat langa el, pe pat. nu prea stiai tu ce sa raspunzi la intrebarile lui, dar erai tare curioasa. i-ai dat chiar un pupic :). pentru ca erai cea mai mica, si fetita pe deasupra, ti-ai primit prima cadoul: o papusa bebe cu accesoriile de rigoare. din momentul in care ai primit-o nu te-a mai intreresat nimic decat bebe. nici celorlalte cadouri nu le-ai dat importanta, doar ii mai aruncai cate-o privire mosului care continua sa imparta cadouri. doar la sfarsit l-ai mai bagat putin in seama, i-ai dat inca un pupic si i-ai facut "pa".

tie Mos Craciun ti-a adus o papusa bebe, un carut pentru papusi, un aparat cd pentru copii cu cantecele despre animale, o hainuta foarte frumoasa (de care nu ai mai vrut sa te dezbraci), un trening, o "gaga" (gargarita) si un catelus de plus. pentru mine insa tu ai fost Mos Craciun. si mi-ai redat spiritul Craciunului, bucuria sarbatorilor, zambetul si emotia copilariei cand il asteptam si eu, cu drag, pe Mos Craciun.

tze e?

stiam ca mai toti copiii au o perioada cand incep un interminabil sir de "de ce-uri". tu nu ai ajuns inca in faza asta, dar toata ziulica o tii cu "tze e?"- "ce e?" in traducere libera. de cate ori vezi ceva nou, despre care nu stii inca la ce e bun, iti iei fata de om mirat, pui degetelul pe obiectul cu pricina si cu cel mai dulce glas din lume pui intrebarea: "tze e?". daca nu primesti raspuns grabnic, intrebi intr-una, ridicand tonul: "tze e? tze e? tze eeeee?" "calculator, mami, asta e un calculator de birou. te ajuta sa socotesti, adica sa faci operatii aritmetice". "tze e?" mai intrebi inca o data, mirata. "cal-cu-la-tor". "aaaa, cacutor!" decretezi satisfacuta punand degetelul artator direct pe cacutor, mandra ca acum stii. scena se repeta de multe ori pe zi si spre surprinderea mea observ ca acest "tze e?" da roade. stii din ce in ce mai multe cuvinte si ai o tinere de minte fantastica. pana acum nu ai intrebat de doua ori "tze e?" la acelasi lucru.

un an si jumatate de copilarie

a trecut deja un an si jumatate de cand ai venit prima data acasa, un gandacel mic-mic intr-o lume prea mare: camera, patutul, bouncerul, cadita, hainutele si chiar bratele noastre erau prea mari pentru cei 51 de cm si 3 kg. si acum tot mica esti, ai doar 77 de cm si cam 10 kg. dar uneori, cand spui atat de hotarat cate un "pa-ta-nu-re, ha!" si te uiti fix in ochii mei mi se pare ca esti cea mai inteleapta persoana de pe pamant, ca detii secretul intregului univers.

ai invatat multe in acest an si jumatate... acum stii sa papi, sa mergi, sa ne anunti cand iti este foame sau sete sau cand ai umplut scutecul. stii cine este mama si cine tata. cunosti toate partile corpului, toate obiectele de prin casa, animalele, culorile. stii care sunt copacii si frunzele si iarba. raspunzi oricui te intreaba ca te cheama maia si ai nunu ani. ne pupacesti si ne iubesti (adica iti pui manutele in jurul gatului nostru si capul pe umar). reusesti sa faci puzzle-uri simple din lemn. spui o gramada de cuvinte, extrem de variate tematic, de la mama-tata-apa la capacu- patofii (pantofii) - gaben (galben). cum-necum reusesti sa ne comunici tot ce simti si ce vrei, ce te supara si ce te bucura.

dar si eu am invatat multe in acest an si jumatate. am invatat sa ma bucur de clipele petrecute alaturi de tine oricate probleme as avea la serviciu si orice as avea de facut a doua zi dimineata. tu m-ai invatat sa redevin copil: sa ma joc prin covorul de frunze din parc, sa desenez, sa construiesc castele din lego si sa zambesc atunci cand ceva imi place. acum stiu ca viata e simpla, pentru ca o vad prin ochii tai limpezi. si mai stiu ca fericirea sta intr-un cuvant, intr-o privire, intr-un pupic sau intr-o pietricica.

nani, nani puisor...

... asa incepe un cantec de leagan. eu nu iti cant foarte mult, in principal pentru ca nu ti-ai manifestat niciodata interesul pentru asta. doar cand erai mica-mica si nu protestai in nici un fel, niciodata, si nici nu bomabaneai pe limba ta atunci cand eu ma straduiam sa murmur duios. numai dimineata zambeai larg cand iti cantam "buna dimineata, te iubesc/ zi de zi de tine ma indragostesc". astazi vreau sa-ti povestesc despre adormirile si trezirile tale.

adormitul tau este un subiect de "intrigi", "certuri", "frustrari" si replici ironice la noi in familie. singura care reuseste sa te adoarma usor si frumos, la pranz, punandu-te in patutul tau, este bona, doamna viorica. nu stim cum reuseste, noi am incercat de nenumarate ori si zau ca nu am reusit (nu mai mentionez cat de invidiosi suntem!). cat despre mine, tati si tusi... nu oricare dintre noi te poate adormi oricand, uneori chiar ne rotim, doar-doar om avea vreunul succes. nu iti place sa dormi, cred ca din cauza ca niciodata nu termini tot ce ai de facut. mereu se mai gaseste o papusa de smotocit, un puzzle de facut, un desen de creionat, o jesse de agitat si cate si mai cate. de obicei ne propunem sa te adormim in jur de ora 10, dupa ce iti bei lapticul cu cereale de seara. esti pusa frumos in bouncer, papi laptic, dupa care o primesti pe suzi, ti se spune cat de mult te iubim, esti pupacita, ti se ureaza somnic usor si esti foarte frumos rugata (chiar implorata as putea spune) sa inchizi ochisorii. tu ii inchizi smechereste, uitandu-te printre gene la noi. si incepe "povestea": te foiesti, vorbesti, te rasucesti de pe o parte pe alta, canti, incepi sa plangi daca nu esti bagata in seama, razi in hohote, arunci suzeta. tusi se supara si te obliga sa stai culcata, iti spune cat de alintata esti si ramane insensibila la plansetele tale. adormi cam in 10 minute, dupa ce in prealabil plangi vreo doua. tati te lasa sa te rasucesti cat vrei si te leagana intr-una, de cele mai multe ori il fraieresti si cobori din bouncer si apoi din pat. nu reuseste mai niciodata sa te adoarma. eu te iau in brate si incerc sa te adorm la mine in brate leganandu-te, in timp ce tu te framanti si vrei sa cobori. in cele din urma vrei la loc in bouncer si in cele si mai din urma adormi.

trebuie sa mentionez ca in timp am incercat mai multe metode sa te adormim: in patutul tau- plangi si te ridici in picioare; cu mami si tati in pat- te cocoti pe lada de la capatul patului, te dai jos din pat si de multe ori noi adormim si ne trezim cand trantesti vreo jucarie; sa iti citim o poveste- nu ai rabdare sa asculti, smotocesti cartea sau o arunci, daca spunem povestea si nu o citim incepi sa bombani peste noi. visez la vremea cand vei adormi singurica, in patutul tau, cu noi citindu-ti o poveste.

trezitul insa e intotdeauna frumos, ne primim rasplata pentru serile agitate. spre deosebire de alti copii, nu plangi niciodata cand te trezesti, nici macar atunci cand esti singura in camera. te ridici frumos in picioare, iti iei catelusul cu care dormi in brate, arunci suzeta pe jos sa ne avetizezi si incepi sa strigi "mama, mama, mama, mamaaaaa!" de multe ori, pana esti bagata in seama. intotdeauna cand ne ridicam zambesti frumos, asa cum numai tu stii. aterizezi apoi in patul nostru unde ne pupi pe fiecare de vreo 10 ori, pui frumos capsorul pe pernele noastre, te lipesti de vreunul dintre noi, ne gadili.

esti delicioasa dimineata. si sa stii ca eu si seara cand ma superi te iubesc mult, mult de tot.

o zi "grea"

mariucule, esti din ce in ce mai greu de stapanit! am zis ca nu o sa iti tolerez orice, ca nu o sa te alint, ca... si ca... azi cred ca astrele au fost cumva asezate ca nu ai stat locului nici o clipa. pe langa deja celebrele vocalize, bataile din picior tot mai apasate si "nu-nu-nuuuuu"-urile raspicate, azi ai mai facut asa:

* ai furat paharul lui tati cu suc si l-ai varsat, evident, pe parchet;
* ai terorizat-o pe jesse mai mult ca oricand si ai muscat din osul ei;
* ai rupt ochelarii lui tusi!!! - drept pentru care ti s-a interzis sa mai intri in camera ei pana vei implini 2 ani :))

dar ai adormit repede, fara prea multe proteste, asa ca esti pe jumatate iertata. noapte buna, mariuca!

mamica nr. 2

imi vine des in minte, in ultima vreme, celebra schita "domnul goe" si ale lui mam'mare, mamitza si tanti mitza. la noi in schema lipseste mam'mare (despre asta am sa-ti "vorbesc" altcandva). locul ei este luat cu brio de tati- zis si tatotzu'. dar postarea asta nu este despre el ci despre tanti mitza: usi (tusi) sau nana (oana), cum ii spui tu.; mititica sau bulinutza, cum ii spunem eu si tati. nu mai stiu exact cum se comporta tanti mitza din schita lui caragiale, dar tanti mitza noastra este un amestec de "esti cel mai frumos si destept copil din lume" si "maria! esti foarte-foarte-foarte-foarte alintata!".

te-a iubit din prima clipa cand a aflat ca existi, stia precis ca vei fi fetita si ti-a cumparat primul cadou, adus de departe, din plimbarile ei, pe vremea cand aveai doar cateva saptamani si ecograful nu stia sigur daca esti fetita sau baietel: papusica strawberry si un body mic-mic si roz-roz. te-a vazut prima data la 5 minute dupa ce te-ai nascut, impreuna cu tati si a decretat ca esti cel mai frumos nou-nascut din cati au existat vreodata. ti-a pregatit cu grija camera cat noi doua eram inca in spital. a fost alaturi de tine din prima clipa in care am sosit acasa: noaptea se trezea si ea la cel mai mic scancet al tau, ziua te legana, te schimba, iti facea lapticul. ea ti-a taiat prima data unghiutele, impreuna cu mine ti-a facut prima baita si a stat cu tine atunci cand mami a plecat prima data de-acasa, fara tine (aveai 10 zile si m-am dus pana la farmacia din coltul blocului).

tanti mitza noastra este cea care iti ia apararea atunci cand eu te cert si te cearta atunci cand eu te alint excesiv. e cea vesnic nemultumita de bona, de mine, de tati, de toti cei care indraznesc sa faca altfel decat crede/ spune ea. ea stie mereu cum trebuie sa iti vorbim, ce sa iti dam sa mananci, cum e bine sa ne jucam cu tine. citeste cursuri de dezvoltare personala si urmareste sa fii "in grafic". la ea fugi de fiecare data cand cineva nu iti face pe plac si parca vad cum, peste vreo 15 ani, ai sa-i povestesti in premiera despre primul iubit.

tanti mitza este un amestec intre mami- atunci cand ma suplineste, tusi- atunci cand te alinta si nana- prietena ta. este singurul om din lume in care am incredere totala ca stie sa aibe grija de tine la fel de bine ca mine si ca te iubeste la fel de mult ca mine. pentru toate astea si pentru vara ce a trecut, pe care v-ati petrecut-o impreuna cat mami era la serviciu, iti propun sa ii acordam trofeul de "mami nr. 2".

tinuta de duminica

aseara mami a avut ceva de lucru, asa ca s-a culcat spre dimineata. urma cateva ore sa stai cu tati. evident ca m-am trezit foarte repede pentru ca toata casa rasuna de glasciorul tau. "mama- mama -mama!" iata cum m-ai intampinat cand m-am trezit:

p.s. caciulita ti-ai pus-o singura, pentru ca vroiai "pa" :).

tu si tati sau pentru tati, de ziua lui

tati nu a tinut mortis sa aiba copii. de fapt, vroia, dar mai tarziu. cand a aflat insa ca sunt insarcinata s-a bucurat. visa la un baietel, sa mai echilibreze putin proportiile in casa. deja se uita la masinute, avioane, nave spatiale cu care urma sa va jucati amandoi. cand a aflat ca esti fetita s-a speriat putin: nu stia aproape nimic despre papuselele barbie, ii era teama ca ai sa fii prea vorbareata si se gandea cu groaza ca nu se va descurca sa iti faca codite sau sa te imbrace cu cine-stie-ce rochita.

nu stiu cand a inceput povestea voastra de dragoste. incerc sa-mi amintesc cand l-ai privit prima data cu ochii aceia langurosi care parca se topesc in ochii lui tati... poate dintotdeauna? primul lucru care imi vine in minte este emotia de atunci cand te-ai nascut, zambetul acela din clipa in care mi-a aratat prima poza cu tine. sau cand te-a tinut prima data in brate. imi mai amintesc primul ta-ta. doamne, cat de mandru a fost! nici macar nu a contat ca spusesei cu ceva timp inainte mama, pentru el primul cuvant pe care l-ai spus a fost tata. cand erai micuta-micuta iti placea sa dormi la el pe burta sau pe umarul lui. ai crescut si tati a devenit prietenul favorit de joaca. nu stie nici acum sa imbrace papusi, dar are rabdare sa construiasca cu tine turnulete din cuburi. sau te invata sa numeri. cand vine acasa incepi sa razi si alergi prin casa de bucurie, chitaind. si il pupi pana il albesti. tata s-a transformat usor in tati.

ma uit in fiecare seara la voi si uneori imi vine sa plang de bucurie. sunt putin geloasa, recunosc: ma intreb de ce il preferi de vreme ce ajunge acasa mereu mai tarziu decat mine si iese mai putin afara cu tine. dar cu toate astea nu as renunta pentru nimic in lume la acest tablou: tu si tati. am inteles ca orice s-ar intampla vreodata povestea voastra de dragoste va merge mai departe. e ceva indestructibil.

intre vorbe si fapte

mereu am fost o persoana pragmatica, pentru mine unu plus unu a facut mereu doi. si copiii alintati au fost mereu copii alintati. fara alte mentiuni sau scuze. iar copiii alintati pot fi foarte nesuferiti si asta numai din vina parintilor: ei i-au invatat asa. cam cu gandurile astea plecam eu in sarcina. si imi spuneam ca eu am sa fiu un parinte care nu are sa cedeze farmecului tau, ca nu o sa iti gasesc mereu scuze, ca nu o sa... si nu o sa...

iata cam ce gandeam eu pe atunci (recunosc, ajutata de "gura lumii", de "parintii intelepti" din jur care ma sfatuiau care mai de care):

* nu o sa te iau in brate cand plangi;

* o sa dormi numai si numai in patutul tau;

* o sa stai pe olita de la 8-9 luni;

* nu o sa primesti un lucru numai ca asa vrei tu;

* nu o sa te joci niciodata cu telefonul mamei/ al tatalui, cu castroanele din bucatarie si in general cu nici un obiect al oamenilor mari;

* nu o sa alerg cu castronelul de mancare dupa tine prin casa: vrei sa mananci bine, nu vrei sa mananci- la masa urmatoare!;

... si ai aparut in viata noastra tu: micuta- micuta, cu o fata de ingeras, cu ochii mari si parul zburlit. si ai inceput sa plangi. la primul scancet am sarit ca arsi eu, tati, tusi si, evident, jesse. te-am luat in brate si ai tacut imediat. ai adormit linistita, in brate la mami. si de atunci multe ore ti-ai petrecut, in primele saptamani- luni de viata, la mami in brate sau la tati pe burta si invers. ai crescut si ai inceput sa nu mai vrei la noi in brate. in schimb te trezeai dimineata devreme si scanceai in patutul tau- evident ca ai poposit in patul nostru, intre mami si tati. am inceput diversificarea si te-ai dovedit a fi tare sclifosita la mancare. cum sa nu papi legume? si uite-asa mesele au inceput sa dureze vreo ora. rand pe rand am renuntat la toate parerile mele de dinainte de tine. si parca au si copiii alintati farmecul lor. stii cat de haioasa esti cand furi telefonul lui mami, il pui incet la ureche si incepi sa strigi "tata"? sau cand te fugaresc prin casa sa iti iau vreun pix sau vreo factura pe care, evident, le-ai furat? iar faptul ca arunci cu lucruri cand nu-ti convine ceva, nu, nu e alint, e doar personalitatea ta puternica :). ai un an si patru luni si bati din picior cand nu iti convine ceva. dar esti sanatoasa si zglobie si zambitoare si vesnic vesela si numai asta conteaza.

nunu- doi- tei

de o vreme incoace tati al tau are o obsesie: trebuie sa inveti sa numeri :). ba nu, doua: sa spui si cati ani ai. degeaba i-am explicat ca esti mult prea micuta sa faci asta, degeaba i-ai intors tu spatele incepand sa razi sau sa il pocnesti cu vreo jucarie. el stie una si buna: "unu- doi- trei. maria, cati ani ai? unu!" a repetat frazele astea de zeci, poate sute de ori. eu m-am enervat, tu l-ai ignorat. dar el a mers mai departe... unu... doi... trei... a recurs la toate metodele posibile: ti-a aratat cu degetele unu-doi-trei, a exemplificat cu cuburile chicco sau cu megablocks-urile, s-a jucat cu "sortatorul de biscuiti". dupa o saptamana au inceput sa se vada rezultatele: repeti dupa noi "nunu, doi, tei". daca te intrebam cati ani ai, ridici smechereste un degetel. noi spunem "unu", tu spui "doi" si ne arati degetele aratatoare de la fiecare manuta. daca noi spunem "doi" tu spui "tei". rar, foarte rar, raspunzi corect la intrebare. "cati ani ai, mariuca" - "nunu" si ridici degetelul. victorie!

pup!

inca de cand am aflat ca sunt insarcinata ma gandeam cu emotie la fetita mea, desi pe atunci nu stiam ca vei fi fetita, doar simteam si doream. mi te imaginam bucalata- si nu, nu esti; rosie in obrajori- slava domnului, ai un roz dumnezeiesc pe "falcute"; cu ochii luminosi si "vii"- ochii tai sunt exact asa cum mi-i imaginam; cu breton si codite- bretonel ti-am facut, pentru codite mai asteptam... par; vorbareata- dupa cat de mult bombani acum pe limba ta promiti mult :P si foarte activa- o daaaa, aici Dumnezeu a fost cu adevarat darnic. atat imi imaginam despre tine. dar totusi mai e ceva... cel mai tare si cel mai tare imi doream sa fii pupacioasa. mi-am imaginat de mii de ori cum o sa vii cu buzitele tuguiate spre mine si o sa ti le lipesti de obrajii mei in timp ce imi zambesti smechereste. nu stiu daca vei fii cu adevarat pupacioasa, dar de cateva zile ai invatat sa o pupi pe mami. uraaaaaa! inutil sa iti spun ca un pupic de-al tau imi da putere sa mut si muntii din loc. ca toate problemele, mari si mici, dispar si raman candoarea cu care ma pupacesti si ochii care parca sclipesc altfel. nu-i asa ca si pentru tine e magic?

bine, trebuie sa recunosc, nu e asa cum mi-am imaginat... nu stii inca sa iti tugui buzitele si nu ma pupacesti de fiecare data cand te rog. uneori chiar imi intorci spatele si fugi de mine. dar deschizi gurita intr-un fel anume si spui soptit "pup" dupa care iti apropii fata de a mea; uneori nici nu imi atingi obrazul cu buzitele, alteori ma umpli de balute... dar ce mai conteaza? ma pupacesti si cred, dupa zambetul de pe fata ta, ca stii cat de mult inseamna asta pentru mine.

de ziua ta- prima aniversare

la multi ani, iuki! sa fii sanatoasa si cuminte. si sa ramai la fel de vesela ca acum. sa-ti fie drumul lin si senin si plin de lumina. sa ai sufletul usor si sa iubesti marea, muntii, florile, cerul si iarba, oamenii, viata.

nu pot sa exprim in cuvinte tot ce iti doresc. vreau sa traiesti frumos. si mai vreau sa fiu destul de inteleapta sa iti arat cat de minunata e viata, sa fiu destul de indemanatica sa iti indrum pasii pe drumul bun, sa fiu destul de puternica sa te sustin toata viata, destul de aproape de tine sa ma simti a ta neconditionat, destul de blanda sa te inteleg mereu. as vrea sa iti pot oferi TOT. nu bani, nu haine de firma sau case si masini, ci toata dragostea din lume. vreau sa ma simti mereu aproape, sa stii atunci cand vei fi mare ca orice s-ar intampla voi fi langa tine sa te ajut. si as mai vrea... sa ma iubesti :).

m-am trezit astazi mai devreme ca niciodata. m-am uitat la ceas... "e 5.30. la ora asta, acum un an, ma pregateam sa il sun pe doctor. mi se rupsese deja apa", a fost primul gand care mi-a venit in minte. si toate emotiile acelei zile de 11 iunie 2007 m-au cuprins. si am reconstituit in minte, de multe ori, tot parcursul acelei zile, de la 4 dimineata la 17.22 cand ti-am auzit primul scancet. si am plans de bucurie, de mai multe ori chiar. apoi te-ai trezit si te-am strans tare tare in brate si te-am pupacit si ti-am spus "la multi ani, iuki" si te-ai uitat mirata la mine: "la? glu la la" si mi-ai zambit. astazi plutesc. plutesc de fericire si de emotie. nu am stiut pana azi ce simte o mama de ziua copilului ei. amintirea celei mai frumoase zi din viata mea, faptul ca esti cu noi, ca ne-ai luminat viata, ca te vad zambind dis-de-dimineata, ca ne certam seara la culcare... sunt ingredientele celei mai mari bucurii din viata mea. poate sa fie azi si ziua mea? macar putin...

de astazi inainte voi spune "la multi ani" fiecarei mame, de ziua copiilor ei.

randuri pentru maria

am scris mereu... jurnale, eseuri, scrisori... ganduri insirate pe caiete frumoase sau pe foi acum de mult ingalbenite de vreme. dar niciodata nu mi-am dorit atat de mult sa scriu ca acum. vreau sa scriu pentru tine, maria, pentru ca mi-e frica sa nu uit. mi-e teama ca in valtoarea vietii am sa uit bucuria acestor 9 luni de sarcina, toate sentimentele au sa dispara, inlocuite de altele si altele noi. au trecut 25 de saptamani de cand tu maria, ai prins viata, 22 de cand am aflat ca tu cresti in mine, 18 de cand ti-am auzit pentru prima data inimioara batand, 10 de cand te-am vazut tinand un degetel in gurita. pe 8 ianuarie ai capatat un nume: maria. pe 13 ianuarie te-am simtit prima data miscandu-te, delicat si firav. dar oare cand am simtit cu adevarat miracolul care mi se intampla? cand ai inceput sa devii lumina calauzitoare a vietii mele, gandul cel dintai? iarta-ma maria, deja am inceput sa uit. imi amintesc doar ca incet, incet ai inceput sa imi umpli sufletul, mintea, trupul. orice as face ma gandesc la tine. si parca toate grijile mi-au devenit mai putin importante, problemele mai putin impovaratoare, iubirile mai putin iubiri. in schimb zambesc mai des, vorbesc mai bland, mi-e sufletul mai usor si ochii mai senini.

asta scriam, pe un forum, pe data de 1 martie 2007. a trecut de atunci mai bine de un an. un an in care tu ai venit pe lume, mi-ai zambit, ai ras in hohote, ai stat in funduletz si te-ai ridicat in picioruse, ai inceput sa faci primii pasi... un an in care, desi am trait mai mult decat in toti cei 30 de pana acum, nu am scris nimic. nici un cuvant despre tine. nu am gasit cuvintele potrivite sa-mi descriu bucuria, mandria, dragostea si tot amalgamul de sentimente care le insoteste. acum stiu ca nu am sa uit nimic niciodata. dar vreau ca atunci cand vei fi mare sa afli si tu toate astea. si daca nu vom apuca vreodata sa depanam amintiri in casuta alba din munti, pe care tatal tau ne-a promis-o, sper ca macar vei citi, candva, aceste randuri...