nu stiu alti copii cum sunt, sau cum fac, dar la noi se intampla cam asa…
mergem in parculetul cel mai aproape de casa. de fapt, un loc de joaca amenajat printre blocuri, cu nisip si un multi-topogan, ca sa spun asa. pentru copii intre 3 si 10 ani. tu ai “apoape doi”, dar conteaza curajul, nu varsta J. La inceput esti linsitita, chiar putin sfioasa. asta pana ajungi prima data sus. fugi ca disperata sa alegi una din cele 6 posibilitati de coborare.
“mamii, cobol. aco’o, mami.”
si in numai o secunda te pozitionezi si aluneci… uneori cazi in nisip; alteori nu cazi, dar te tavalesti singura putin. cand esti prea exaltata, de obicei dupa prima jumatate de ora, fiecare coborare este insotita, spre disperarea mea, de un pumn de nisip pe care il iei in pumni si ti-l pui in cap.
“pipu mami, pipuuu.”
si o iei la fuga strigand “u’c” si “’cara” si “maia sus”. de cele mai multe ori chiui de bucurie. si esti iar sus. si totul se repeta iar si iar si iar si iar…
stii cam de cate ori se repeta scena asta? de vreo 300 de ori in cele 2 ore pe care le stam afara, pana se lasa intunericul. dar macar seara atipesti in timp ce te spal si schimb si adormi de-a binelea, fara sa mai carcotesti, in timp ce iti bei lapticul cu cereale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu