a trecut vara... vara noastra. a fost frumos si vesel si interesant si tumultos si obositor. am fost noi doua. regulile verii au fost simple, impuse evident de tine: "nu luclaaa!"- daca ma apropiam de laptop; "nu fuma"- de cum vedeai pachetul de tigari prin preajma; "nu volbi"/ "nu suna"- daca suna telefonul sau daca ma apropiam eu de el; "nu plange"- atunci cand m-am simtit prea coplesita si am uitat ca sunt fericita. in schimb am avut voie sa fac castele de nisip, sa ma dau cu tine pe topogan, sa fac baloane, sa alerg, sa tip in timp ce alerg, sa merg desculta pe nisipul fierbinte, sa ma joc cu papusi, sa desenez. am avut voie, pentru 2 luni, sa fiu copil. atunci cand am luat decizia sa stau peste vara cu tine acasa, mi-am spus ca o fac pentru tine. acum, la final, imi dau seama cat am castigat eu!
tu nu stiu cat ai castigat in vara asta... ai invatat, evident, multe: sa vorbesti in propozitii, culorile, mici poezioare, sa canti la multi ani, sa te urci invers pe topogan, literele a,b,c si q si cate si mai cate. dar astea le-ai fi invatat oricum, nu? probabil cadoul pentru tine a fost o mama calma si intelegatoare si zambitoare. pentru ca de multe ori, inainte de aceasta vara, nu am fost asa. sub presiunea sarcinilor de la job faptul ca ai varsat cana cu suc de portocale pe canapea sau ca ai desenat pe mobila deveneau tragedii. nu te-am batut niciodata- Doamne fereste!- si nu am tipat la tine, dar nici nu am apreciat "ulsuletul" desenat pe parchet sau pisica de plastilina... pentru ca- nu-i asa?- trebuia sa curat dupa tine zecile de bilute mici si colorate care se lipeau de parchet si intrau in covoare. cand eu eram atat de obosita! linistita si lipsita de alte griji mi-am dat seama ca atata vreme cat esti sanatoasa si voioasa, altceva nu mai conteaza. si incet-incet m-am trezit gandindu-ma cu bucurie ca uite, am motiv sa schimb canapeaua si cea noua va fi mult mai chic. si m-am inseninat si am invatat sa te laud pentru realizarile tale, in timp ce iti explicam calm ca mai bine desenezi pe foile astea mari si roz decat pe usa. si radeam amandoua cand te uitai ghidus spre mine si spuneai "maia nu deseneaza pe usa" in timp ce trageai o liniuta mica-mica, asa... de pofta doar.
am realizat, vara asta, ca tu esti marele succes al vietii mele. si asa va fi mereu de-acum incolo. promit sa lucrez mai putin si sa stau cu tine mai mult, promit sa fii mereu prioritatea mea nr. 1 si mai promit ca am sa iti fac "o sulioala" sau "un flatiol", asa cum iti doresti.
3 comentarii:
"O sulioală" sau "un flăţiol" ar fi cel mai minunat cadou pe care o mămică (în complicitate cu un tătic, desigur) l-ar putea face pentru un copilaş. Ce îşi poate dori mai mult un copil decât un prieten permanent la joacă, la năzbâtii, la somn, la supărare, la bucurie, la greu, la bine... Iar pentru părinţi, n-are rost să spun... asta e chiar împlinirea...
Felicitări pentru decizie! Şi pentru blog. M-a încântat mult stilul de scriere şi imensa dragoste care se vede clar în fiecare postare.
cristina, multumesc de aprecieri. e asa de draguta maia cand vine la noi si ne spune "mami/ tati, vleau un flatiol. imi faci? hai, imi faci?" si asteapta in fata noastra sa facem ceva- cine stie ce si-o imagina ea?- sa vina fratiorul. pe noi ne topeste.
Este o copilarie foarte frumos descrisa ... Va fi cu siguranta un dar frumos mai tarziu .
Trimiteți un comentariu