intotdeauna, inca dinainte sa te nasti, m-am gandit la tine ca la o fetita delicata, sensibila, cu maniere de fetita de pension, genul acela de copil care nu vorbeste neintrebat si care manaca frumos cu furculita si cutitul fara sa se murdareasca vreodata. nu stiu sigur daca imi doream sa fii asa, pur si simplu asa mi te imaginam. acum, la 1 an si aproape 9 luni, imi dau seama ca nu vei fi niciodata asa, pentru ca...:
* te asezi in pozitie de mers de-abusilea si scuipi pe parchet;
* mananci covrigeii din castronul tau direct cu gura;
* daca te murdaresti pe manute te stergi pe bluza lui mami sau a lui tati, niciodata pe babetica sau pe servetelele care ti se ofera;
* soldateii cu unt preferi, inainte sa ii mananci, ii pui pe burta lui tati sau, dupa caz, pe masa, de unde ii iei direct cu gurita;
* pe la varsta de 1 an si vreo 3 luni ai mancat un pufulete gasit in nisip- ma rog, doar jumatate pana am reusit sa bagam noi mana in gura sa scoatem ce mai ramasese;
* daca vrei sa ne spui ceva si nu suntem atenti la tine ridici imediat tonul si bati din picior;
ma intreb de unde asemenea maniere "alese"... nu suntem noi oamenii/ parintii perfecti, dar pe cuvant ca nu la noi ai vazut asa ceva: nu scuipam prin casa :D, folosim intotdeauna servetele sau servete de bucatarie, mancam civilizat folosind tacamurile. ma intreb la ce sa ne mai asteptam in viitor... ?
Un comentariu:
la o viață fără plictiseală! :))
Trimiteți un comentariu